Ploua, ploua, ploua si pe pamant e apa, apa, apa. Si-mi place sa ma tavalesc prin iarba ei alba, inalta, imi place sa-i rup firele si sa umblu cu ele in dinti. Vapoare plutitoare. Si-ti framanta oasele, si-ti perforeaza tamplele, si-ti zdrobesc retina, si-ti gadila acea mica gaza incandescenta, ori lacusta, ori ce-o fi, care palpita domol in cosul pieptului, adancindu-ti ridurile spumoase. Ca sa-ti lingi buzele de lapte batut si sa-ti musti obrazul din interior, de atata sare bulgaroasa, piele obosita si ganduri piersicoase.
" E-n aer miros de dragoste viu,
si toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător "

dar

tacerea iti este haina claustranta, si te ascunzi dupa necuvinte, iar in tine mucegaieste acel ceva lichid, usturator.

nasterea unui zeu.

il recunosti - dupa fragmentul de aripa ce palpita deasupra tamplei tale stangi.
stii - ca emotia, ce-i gadila penele, prinsa intre ale tale doua degete te va gatui si pe tine in scurt.
si atunci vei simti nevoia sa desenezi haosul cu penelul tau intern
si sa creionezi in linii invizibile viata adormita sub dementa distrugerii lui.
necuvinte si pofta de paine proaspata.
iar lutul dinlauntrul tau se intinde.
si simti - ca iti mangaie cenusiul, si-l transforma intr-un vitraliu spart.